miercuri, 27 noiembrie 2013

Rest day

Odihna... Cateodata simti nevoia sa iti inchizi mintea, sa iti omori practic gandurile.Sa omori orice gand, fie ca este pozitiv sau negativ, de fapt nici sa nu mai gandesti ca este pozitiv sau negativ, sa le iei exact asa cum sunt si sa le accepti ca atare, fara sa te judeci, fara sa te critici. Cel mai greu este sa fugi de tine insuti.De fapt, niciodata nu vei putea scapa de tine, de gandurile si obiceiurile tale. Daca incerci sa te golesti de toate gandurile, toate dorintele poti cadea in starea de meditatie.Ceea ce practic mi se pare imposibil momentan si mai ales fara vreun rost.De fapt, are viata vreun rost? Are vreun rost atunci cand nu traim in prezent si ne irosim energia importanta privind cu regret in trecut si cu teama in viitor? Gandesc ca sunt speciala si unica(la fel ca orice om, de altfel), ca merit mai multe decat viata mi-a oferit si am dorinta de a face cat mai multe lucruri in care sa imi pun tot sufletul si toata pasiunea. Cu cat imi doresc mai mult si mai mult un lucru, ma cuprinde emotia aceea(excitanta, incitanta, malefica,stranie, provocatoare,secatuitoare de energie, impulsiva, nerabdatoare)cu care ma hranesc si ma consum totodata. E greu si bineinteles sub "demnitatea ta" sa incetezi sa mai crezi ca esti special si unic si te curprinde toti nervii sa incerci macar sa te gandesti ca s-ar putea sa nu fii. Somnul este un imprumut facut mortii, suna ciudat.Dar odihna care practic mi se parea "neproductiva", mi se pare acum ceva sacru, ideal , de neatins. Mintea mi se agita intrun montagnerusse(oare asa se scrie,nu cred) si imi trimite semnale tot timpul cum ca ar trebui SA FAC CEVA pentru A FI CINEVA. Imi dau seama ca acest gand perpetuu mi-a secat toate energiile si puterile.Mai mult m-a imbolnavit si continua sa mentina boala daca nu schimb atitudinea si gandirea. Dupa toate acestea simt ca trebuie sa ma odihnesc, fara a vedea somnul ca pe ceva "neproductiv" ci ca pe ceva foarte vital fiintei mele, ca pe o terapie a trupului si psihicului. Odihna este ceea ce are nevoie fiinta mea in momentul de fata iar indeplinirea acestui scop e din ce in ce o provocare tot mai mare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu